Dan, căpitan de plai, de Vasile Alecsandri (comentariu literar)

Poemul Dan, căpitan de plai evocă, într-o cuprinzătoare imagine artistică, momente şi personaje din epica populară despre lupta dramatică, dusă de poporul nostru împotriva duşmanilor ţării. Multe au fost asemenea momente şi autorul a simţit nevoia de a plasa faptele în nişte coordonate temporo-spaţiale, uşor de reţinut. Dan şi Ursan nu figurează în documente istorice ori în registre de stare civilă, ei fiind plăsmuiri ale imaginaţiei poporului, fixate totuşi în Moldova secolului al XVI-lea, după moartea lui Ştefan cel Mare.

Deschizându-se cu un fragment de „cântic poporal”, poemul eroic, scris de Vasile Alecsandri, ne pune în faţa unei prelucrări artistice de amploare, în care cântecul popular rămâne o modestă bază de plecare, contribuţia autorului fiind aceea de a concretiza elemente semnificative, de a spori numărul personajelor, de a potenţa gânduri, atitudini şi sentimente care ar putea influenţa puternic sensibilitatea şi gândirea cititorului. Această naraţiune în versuri este, în mare, imaginea unui moment de luptă, ultima la care ia parte bătrânul Dan, eroul principal al lecturii.

Dan, căpitan de plai, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar) - crispedia.ro

Poemul este alcătuit din câteva secvenţe descriptiv-narative. În prima secvenţă, portretul lui Dan este realizat de autor şi este locul în care gândurile poetului „se împletesc” cu ale eroului într-o meditaţie asupra vieţii. Dan a trăit „un secul” pe plaiul strămoşesc şi toată viaţa şi-a închinat-o apărării hotarelor ei. Ajutat de calul său, ca un erou de baladă, Dan colindă plaiul trăindu-şi amintirile într-un amurg frumos, simţind cum timpul rece îi „apasă umărul” şi cum, pe măsură ce se afundă în zile, e tot mai greu pentru el.

E aici un moment de linişte pentru erou şi pentru ţară, dar această linişte nu durează, natura îi dă de ştire lui Dan că „e sabie în ţară”, au năvălit tătarii, e pârjol şi prăpăd peste glie şi confirmarea faptului este adusă de un „stol de vulturi urmaţi de uli grămadă”. Aflând vestea, Dan se hotărăşte, fără ezitare; îşi uită vârsta, el are inima tânără, „pe inimă şi paloş rugina nu s-a pus”. Deci nu-i rămâne altceva decât să plece la luptă.

Bătrânul Dan merge să-şi ia tovarăşul de arme, pe Ursan, „om aspru care doarme culcat pe-un buzdugan”. Chipul lui Ursan este schiţat în câteva rânduri memorabile. El este oarecum diferit sufleteşte de Dan, dar asemănător acestuia, prin calitatea de luptător. Cei doi, Dan şi Ursan, sunt luptători de pe vremea lui Ştefan cel Mare şi-au rămas luptători. Ei merg în întâmpinarea năvălitorilor tătari şi le ţin piept până la venirea arcaşilor din Orhei, timp în care săvârşesc minuni de vitejie.

Hiperbola puterii celor doi este menită să impresioneze pe cititor, să poarte o măreţie simbolică. Dar Ursan cade rănit. Dan nu-şi poate părăsi prietenul în clipe grele, el „stă de pază la capul lui Ursan”, îl apără până când apare ca o vijelie Fulga, fiica acestuia, şi-l răpeşte dintre duşmani. În acelaşi timp, Dan este luat prizonier, devine pradă şi trofeu în mâinile hanului tătar. Finalul poemului aduce tulburătoarea imagine a înfruntării între viteazul căpitan de plai şi Ghirai, hanul tătar, care trei zile şi trei nopţi a zăcut umilit, întins ca un cadavru, „gios pe covor”, în cortul său.

Când Ghirai îşi revine din „lunga-i disperare”, cu fulgere de răzbunare în ochi, el strigă „să-i aducă sub cort pe Dan bătrânul”. „Deşi cuprins de lanţuri, măreţ intră românul” (un moment de mare forţă artistică). La întrebarea ameninţătoare a hanului, eroul răspunde înţelept, cumpătat şi demn. Derutat, Ghirai, gândindu-se la bătrâneţea ce îl apasă pe părintele său, îi propune lui Dan un târg: părăsirea credinţei în schimbul vieţii şi-a unor „daruri multe”.

Răspunsul lui Dan vine fără întârziere: „Ceahlăul sub furtună nu scade muşunoi! / Eu, Dan, sub vântul soartei să scad păgân, nu voi”. El nu poate primi viaţa câştigată printr-o mişelie, acceptă mai degrabă moartea decât dezonoarea, refuză „darurile multe”. Dorinţa ce ar mai avea-o ar fi aceea de a fi lăsat, în ora morţii grele, să mai sărute o dată pământul ţării. Uimit, hanul desface el însuşi „unealta de robie sub care leul zace” şi-i îndeplineşte această ultimă dorinţă.

Bătrânul Dan trece Nistrul, îşi umflă pieptul rece cu aerul Moldovei, sărută pământul făcându-şi cruce, semnul credinţei în care s-a născut, - e un moment solemn când pământul tresare şi-l recunoaşte; după îndeplinirea ei, eroul se întoarce „la hanul, intră-n cort, / Suspină, şovăieşte şi, palid, cade mort!”. Dan a trecut dincolo de hotarele vieţii pământeşti, demn şi măreţ, aşa cum a trăit toată viaţa. Comportarea eroului îl determină pe duşmanul de-o viaţă să-l privească cu admiraţie, sentiment adevărat şi sincer, rostit cu durere: „O! Dan viteaz, ferice ca tine-care piere, / Având o viaţă verde în timpul tinereţii!... / Şi albă ca zăpada în iarna bătrâneţii...”.

Ca orice naraţiune, poemul Dan, căpitan de plai are un subiect organizat pe momentele clasice: expoziţiune, intrigă, desfăşurarea acţiunii, punct culminant şi deznodământ. Acestea sunt uşor de identificat la nivelul textului. Însuşirile personajelor principale se dezvăluie prin descriere şi prin participarea la acţiune, prin dialog sau prin gândurile altor personaje, ori ale autorului. Intenţiile scriitorului sunt limpezi, semnificaţia faptelor şi a cuvintelor rezultă din ce gândesc şi, mai ales, din acţiunile la care participă eroii poemului.

Pentru caracterizarea lui Dan, mijloacele sunt cele clasice în caracterizarea unui personaj: arătarea însuşirilor direct de către autor, părerile altor personaje, afirmaţiile făcute de personajul însuşi, faptele săvârşite, conduita adoptată, gândurile şi frământările lui sufleteşti. La acestea se adaugă elemente ce ţin de aspectul exterior al personajului, mediul unde trăieşte acesta, limbajul folosit, părerea cititorului etc.

Poemul eroic Dan, căpitan de plai realizează imaginea memorabilă a unui erou exponenţial, în stare să dirijeze sentimentele noastre de stimă şi admiraţie pentru strămoşii care au luptat să menţină liberă această palmă de pământ, aşezată „în faţa tuturor răutăţilor lumii”, în faţa vitregiilor istoriei.

Check Also

Meşterul Manole, de Lucian Blaga (comentariu literar)

Drama Meşterul Manole, de Lucian Blaga (1895-1961), a apărut la Sibiu în 1927, iar la …

Baltagul, de Mihail Sadoveanu (comentariu literar)

Contextul teoretic al tradiţionalismului Tradiţionalismul este o tendinţă a culturii de a supraevalua valorile tradiţiei …

Mara, de Ioan Slavici (comentariu literar)

Mara este mult mai mult decât „primul roman obiectiv pe care îl dă Ardealul” (Tudor …

Meşterul Manole, de Lucian Blaga (comentariu literar)

Drama Meşterul Manole, de Lucian Blaga (1895-1961), a apărut la Sibiu în 1927, iar la …

Ion, de Liviu Rebreanu (comentariu literar)

Romanul modern obiectiv este o construcţie masivă, cu o arhitectură elaborată, complexă, echilibrată, simetrică. Subiectul …