Lostriţa, de Vasile Voiculescu (comentariu literar)

Textul se înscrie în proza fantastică de tip romantic şi se apropie de formula fabulosului popular prin prelucrarea mitului Sirenei şi a motivului peştelui fabulos din folclor: în spaţiul românesc s-a format un epos pescăresc, dominat de făpturi mitice, peşti miraculoşi; există credinţa în divinităţi acvatice precum lostriţa (care are atât conotaţii malefice cât şi pozitive), pescuitul fiind un ritual magic, o formă de comunicare cu universul acvatic, întâlnit în numeroase proze ale scriitorului (Pescarul Amin, Amintiri despre pescuit etc.).

Interpretarea textului

Povestirea are o configuraţie proprie determinată de tradiţia folclorică, cu elemente de gen păstrate din istoria îndepărtată a acestuia:

  • Respectă un ceremonial al spunerii;
  • Se caracterizează prin oralitate;
  • Presupune o atmosferă;
  • Evocă un timp trecut, mitic.

Lostriţa, de Vasile Voiculescu (comentariu literar, rezumat literar) - crispedia.ro

În structura povestirii se întâlnesc elementele specifice speciei literare: naratorul şi naraţiunea.

Naratorul

  • Relatează la persoana a III-a;
  • Sunt unificate trei voci, trei opinii diferite despre întâmplare: optica folclorică şi vocea personajului.

Optica folclorică

  • Exprimă opinia colectivă a satului potrivit căreia lostriţa este o fiinţă supranaturală, conturând o lume care crede în forţe oculte, şi acceptă miraculosul în mod firesc;
  • Această voce îl sancţionează pe Aliman: „Toţi vedeau şi îi băteau capul că-l vrăjise lostriţa blestemată şi curând are să-i facă de petrecanie”;
  • Maniera lui Vasile Voiculescu, se apropie de cea a lui Gala Galaction din Moara lui Călifar, şi constă în intenţia de a plasa întâmplările într-o lume stăpânită de mentalităţi colective arhaice care pot desluşi puterea malefică a diavolului.

Vocea personajului

  • Complică naraţiunea;
  • Împinge povestea spre fantastic;
  • Are în centru tema vânătorii, semn al iniţierii: Aliman trăieşte cu obsesia lostriţei şi va parcurge o dramă a căutării: „Dintre rândurile de copilandri care crescuseră flăcăi, alergând nebuni cu undiţele pe urmele lostriţei, unii pieriseră înecaţi, cei mai mulţi, temători, se lăsaseră. Numai Aliman, singur îi rămăsese credincios”.

Vocea povestitorului

  • Constituie partea cea mai amplă;
  • Se delimitează şi de cea colectivă şi de cea a eroului;
  • Povestitorul dă impresia că nu ştie nimic nici despre erou nici despre lostriţă;
  • Creează cadrul necesar pentru înfiltrarea fantasticului;
  • Întreţine incertitudinea, amestecă realitatea cu povestea.

Naraţiunea

Acţiunea este structurată pe două planuri:

  • Real, fascinaţia personajului principal, Aliman, pentru un peşte rar, lostriţa, dorinţa personajului de a o prinde, sfidând astfel avertismentele celor mai bătrâni;
  • Fantastic, povestea de dragoste, ieşită din comun, trăită de Aliman: „Momentul capital, acela care dă povestirii profunzimea cea mai mare, este momentul fantastic, situat la confluenţa dintre două drumuri. Unul duce spre lumea neverosimilă a basmului, altul spre determinarea, cauzalitatea vieţii obişnuite. Fantasticul reprezintă aici un popas, nu un capăt” (Eugen Simion, Scriitori români comentaţi).

Structura narativă cuprinde: prologul, discursul narativ şi epilogul.

Prologul

  • Anunţă desfăşurarea acţiunii şi deznodământul naraţiunii prin povestirea legendară despre lostriţa în care aceasta apare ca un semn al necuratului: „Lostriţa vrăjită a ademenit multă lume. Pescarii iscusiţi i-au întins mreje, dar au căzut ei în mrejele-i fermecătoare, ca să se ducă pentru totdeauna la fund. A tras în capcană copii neştiutori, copilandri furaţi de strălucirea ei, flăcăi tulburaţi şi duşi în ispite de frumuseţea-i fără împotrivire”;
  • Peştele devine simbolul ispitelor instinctuale: „simbol arhetipal, peştele indică lumea de jos, adâncurile stihiei acvatice. Are un substrat sexual pronunţat, apare ca simbol matricial feminin” (Ivan Evseev, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale).

Discursul narativ

  • Acţiunea se desfăşoară în vecinătatea tărâmului apelor, lângă apa Bistriţei;
  • Se insistă asupra puterii de fascinaţie a râului: „Nicăieri diavolul cu toată puiţa şi nagodele lui nu se ascunde mai bine ca în ape”;
  • Personajul trece prin trei momente în această experienţă: la început pentru Aliman, lostriţa este un peşte „adevărat”, o fiară, o reprezentare în planul realităţii pentru că „el nu credea în basmele bune pentru copii”;
  • Pe parcursul povestirii: lostriţa devine „peşte din poveste”, Aliman „se încredinţează că nu-i lucru curat”, eroul reuşeşte să prindă peştele odată, numai pentru o clipă, a doua oară Aliman este atins de lostriţă, moment ce-l va marca definitiv: „Plecându-se repede deasupra ei, a înhăţat-o în braţe. Dar sălbăticiunea a zvâcnit o dată cu putere, l-a plesnit cu coada peste obraz şi i-a scăpat din mâni ca o săgeată licăritoare, cum îi scapă duminica câte o zvârlugă de fată la horă”;
  • Legenda se suprapune peste realitate: lostriţa dispare pentru o vreme, Aliman cade bolnav, apelează la vrăji, răscoleşte ordinea firească prin descântec şi făurirea unei lostriţe din lemn „aidoma de şuie şi de frumoasă ca cea din Bistriţa, descântată după vechi noime şi îndreptare ale magiei pierdute şi uitate de ceilalţi”, iar recunoaşterea lostriţei ca putere supremă exprimă idolatria („A spus descântecul prin care s-a lepădat de Dumnezeu”) şi trimite la motivul faustian al pactului cu diavolul;
  • Realul se împleteşte cu fabulosul: Aliman nu-şi va reveni decât în clipa în care va salva de la înec o fată, Ileana, de care se îndrăgosteşte; fata este considerată de oamenii din sat lostriţa: „Satul bâzâia de zvonuri ca un roi întărit. Precum că fata ar suge sângele flăcăului ca o strigoaică.” Lostriţa, după spusele lumii, se ivise iar, chiar portretul şi se aseamănă cu cel al lostriţei: „avea trupul mlădios, lung, ochii ca de chihlimbar, dinţii ascuţiţi ca ai fiarelor, era sălbatică”;
  • Este reluată tema mitologică a unirii dintre un pământean şi o nepământeană: eroul se îndrăgosteşte („Şi s-a încins între ei o dragoste cum nu se mai pomenise pe meleagurile acelea”), în mod ciudat, fata este luată de mama ei, iar Aliman nu o mai poate găsi, căci „nimeni nu o cunoştea. Numai un moşneag trecut de suta de ani îşi mai amintea”;
  • Cât timp apele Bistriţei îngheaţă şi lostriţa dispare, eroul îşi pierde vitalitatea şi revine în starea de toropeală şi lipsă de voinţă;

 

În final:

  • Lostriţa este receptată ca la început, aşadar, cercul se închide: o fată din sat îl convinge să se însoare cu ea, dar la nuntă Aliman află că lostriţa a fost văzută din nou, fuge şi sare în Bistriţa, înecându-se: „El a mai ieşit o dată. Ţinea lostriţa şi, ameţit de izbitura apelor se căznea s-o apere, adăpostind-o ca pe un copil cu braţele. Apoi s-a cufundat în valurile care, bolborosind mânioase s-au pecetluit deasupra lui pentru totdeauna”;
  • Aliman află în lostriţa jumătatea femeie, necesară alcătuirii cuplului erotic universal, prin moarte se apropie de acest ideal.

Epilogul

  • Întâmplarea prin care trece Aliman se transformă în povestea care se va transmite mai departe, ambiguitatea planează între adevăr şi legendă, pentru că „povestea se mişcă necontenit în rând şi alături de lostriţa fabuloasă”;
  • Finalul e deschis lăsând posibilitatea unor interpretări diferite, ambiguitatea povestirii este dată de semnificaţia lostriţei: peşte blestemat sau femeie cu aparenţă de peşte?; fata adusă de Bistriţa este o fată adusă de apă sau de lostriţă?; Aliman moare din iubire sau luat de lostriţă?
  • Situarea întâmplării în spaţiul legendei îndepărtează povestirea de fantastic: „Vasile Voiculescu se fereşte să îmbrăţişeze pe de-a-ntregul soluţia fantastică. El începe povestirea cu ceva, după care, la sfârşit, urmează o încercare de a explica în chip raţional faptele iraţionale din cuprinsul povestirii” (Eugen Simion, Scriitori români comentaţi).

Check Also

Dan, căpitan de plai, de Vasile Alecsandri (comentariu literar)

Poemul Dan, căpitan de plai evocă, într-o cuprinzătoare imagine artistică, momente şi personaje din epica …

Meşterul Manole, de Lucian Blaga (comentariu literar)

Drama Meşterul Manole, de Lucian Blaga (1895-1961), a apărut la Sibiu în 1927, iar la …

Baltagul, de Mihail Sadoveanu (comentariu literar)

Contextul teoretic al tradiţionalismului Tradiţionalismul este o tendinţă a culturii de a supraevalua valorile tradiţiei …

Mara, de Ioan Slavici (comentariu literar)

Mara este mult mai mult decât „primul roman obiectiv pe care îl dă Ardealul” (Tudor …

Meşterul Manole, de Lucian Blaga (comentariu literar)

Drama Meşterul Manole, de Lucian Blaga (1895-1961), a apărut la Sibiu în 1927, iar la …