O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale (comentariu literar)

I.L. Caragiale (1852-1912), prozator şi dramaturg, a fost un observator lucid şi ironic al societăţii româneşti din vremea lui, un scriitor realist şi moralizator, un excepţional creator de Oameni şi de viaţă. Comediile sale – O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului şi Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea -, ilustrează un spirit de observaţie necruţător pentru cunoaşterea firii umane, de aceea personajele lui trăiesc în orice epocă prin vicii, impostură, ridicol şi prostie. El foloseşte cu măiestrie satira şi sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societăţii româneşti şi a contura personaje dominate de o tară (defect) morală reprezentativă pentru tipul …

Read More »

Moara cu noroc, de Ioan Slavici (comentariu literar)

„Nuvelă solidă, cu subiect de roman” (George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent), Moara cu noroc, cea mai cunoscută scriere a lui Ioan Slavici, ilustrează semnificativ atât viziunea estetică a autorului, cât şi tendinţele sale moralizatoare. Publicată în 1880 şi reprodusă un an mai târziu în volumul Novele din popor, opera este o pledoarie pentru echilibru şi cumpătare în viaţa socială şi familială, al cărei mesaj, devenit normă etică, poate fi sintetizat în cuvintele bătrânei, soacra lui Ghiţă, care deschid textul – „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci …

Read More »

Enigma Otiliei, de George Călinescu (comentariu literar)

Repere teoretice Proza românească interbelică oferă un tablou impresionant al scriitorilor de renume, fiecare ocupându-şi locul pe care îl merită cu prisosinţă, datorită valorii incontestabile a operei lor, în galeria „Marilor”. Reprezentanţi ai unor direcţii literare diferite, adepţi ai unor formule literare diverse, observând viaţa societăţii sub aspecte multiple, din perspectivă obiectivă sau subiectivă, romancierii au contribuit din plin la eflorescenta literaturii. Fie că e vorba de romanul obiectiv al lui Liviu Rebreanu sau de cel subiectiv al lui Camil Petrescu, fie că ne referim la romanul tradiţional-epopeic al lui Mihail Sadoveanu sau la cel realist-balzacian al lui George Călinescu, …

Read More »

Fântâna dintre plopi, de Mihail Sadoveanu (comentariu literar)

Hanu Ancuţei, operă de maturitate, a apărut în 1928, este un volum de nouă povestiri şi, poate, cea mai strălucită creaţie lirico-epică a lui Mihail Sadoveanu (1880-1961). În volumul Hanu Ancuţei, Sadoveanu recurge la tehnica literară numită poveste în poveste sau povestire în ramă sau naraţiune în naraţiune ori ancadrament, deoarece în firul epic al volumului, relatat de naratorul omniscient (narator heterodiegetic), intervin istorisiri relatate de câte unul dintre oaspeţii ce poposesc la han pentru odihnă şi petrecere. Povestitorii sunt ei înşişi participanţi direct (narator autodiegetic) sau martori (narator homodiegetic) ai evenimentelor narate şi mai rar doar mesageri ai întâmplărilor …

Read More »