Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar, referinţe critice)

Poezia Scrisoarea III, de Mihai Eminescu, este construită pe principiul unei antiteze trecut-prezent. Câteva secvenţe memorabile reţin atenţia cititorului pentru valoarea lor de meditaţie asupra istoriei: imaginea confruntării dintre Mircea cel Bătrân şi Baiazid, finalul cu invocarea chipului justiţiar al lui Vlad Ţepeş, ca şi alte secvenţe ale poemului care au devenit pagini antologice: visul Sultanului, imaginea luptei, portretul liberalului... Însă, e sigur că nici un alt moment al poemului, nu conţine o mai strălucită afirmare a ideii de patriotism ca întâlnirea dintre Mircea şi Baiazid.

Plecând de la calificativul Bătrân, care însă a fost adăugat la numele voievodului numai de urmaşi-spre a se face deosebirea de alţi domnitori care au purtat numele de Mircea, perindaţi la scaunul Ţării Româneşti - conformându-se deci mai mult tradiţiei populare, Eminescu face din personajul său un bătrân, „simplu, după vorbă, după port”, deşi, precum se ştie, în vremea bătăliei de la Rovine, Mircea cel Mare se afla în floarea vârstei: „La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort / Un bătrân atât de simplu după vorbă, după port”.

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar) - crispedia.ro

Chipul domnitorului se constituie, mai întâi, din exterior, în modalitatea caracterizării directe: „La un semn deschisă-i calea şi se-apropie de cort / Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port”. Modestia pe care o impune această imagine se înscrie în legile ospitalităţii, pe care Mircea înţelege să le respecte chiar şi în contextul ostil în care se găseşte. Nu-l descumpănesc atitudinea dispreţuitoare, jignitoare a sultanului şi nici ameninţările sale.

Dorind să impresioneze, sultanul evocă, exagerând, luptele Semilunii înfăţişându-le ca o confruntare cu întreaga lume, ca o dez­lănţuire a forţelor naturii oarbe. Prin această exagerare, a luat naştere hiperbola. Prin expresia pentru-a crucii biruinţă Baiazid face referire la cruciade.

Animaţi de un fierbinte patriotism, viteji şi uniţi, oştenii lui Mircea săvârşesc fapte măreţe pe câmpul de luptă, încât lovind din toate părţile reuşesc să străpungă cetele păgâne şi să dobândească, în final, o strălucită victorie; „Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi, / Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliţi; / Risipite se-mprăştie a duşmanilor şiraguri, / Şi gonind biruitoare tot veneau a ţării steaguri”.

Prima propoziţie este: „Orice gând ai, împărate”, concesivă. Substantivele în vocativ: împărate, doamne. Adverbe din poezie: oricum - adverb de mod; acu - adverb de timp. În poezie, ai este: verb predicativ („orice gând ai”) şi verb auxiliar („Bine-ai venit!”).

Rima este împerecheată, iar ritmul versurilor este trohaic. Rima este împerecheată, deoarece primul vers rimează cu al doilea, iar al treilea cu al patrulea (rimează două câte două). Ritmul este trohaic, întrucât piciorul metric este bisilabic (format din două silabe), iar accentul cade pe prima silabă.

Pe parcursul analizei s-a vorbit de mai multe ori de termeni aflaţi în opoziţie paradigmatică. Este vorba de termeni comutabili şi, dacă aplicăm rigorile comutării pe axa paradigmatică, trebuie să, descoperim şi un element comun între cei doi termeni. Elementul comun formează axa semantică, pe care se articulează relaţia de opoziţie. Dacă cei doi termeni se află de o parte şi de alta a unui punct „zero” pe această axă, punct în care opoziţiile s-ar neutraliza, ei se găsesc în antiteză. Avem deci deocamdată im criteriu pentru a considera opoziţiile din textul Scrisorii III drept antiteze realizate pe axe sau planuri.

Mihai Eminescu utilizează un număr impresionant de epitete, de o varietate multiplă; unele sunt ornante, cu o mare capacitate plastică, altele sunt metaforice, având un grad maxim de expresivitate; acestea din urmă sunt incluse la rândul lor în expresii metaforice. Încărcătura stilistică nu tulbură cu nimic armonia ideilor, care se desprind cu mare claritate din contextul versurilor, dezvăluind acea simplitate care caracterizează stilul eminescian. Poezia lui îmbracă astfel haina elegantă a unui stilist rafinat, care ştie să-şi plaseze accesoriile semantice în locuri strategice, astfel încât să capete o strălucire şi o distincţie aparte.

Epitete: „măritul (împărat),(bătrân)... simplu”,(zale) lucii”,(turbarea) furtunoasă”,(râuri-râuri)... răscolite ... stârnite”,(pace)-adâncă”, „îngrozite”, „înspăimântată (marea),(zidul) neînvins”,(ură) nempăcată”,(să trec) falnic, fără păs”, „crunta ... (vijelie),(oştile) leite”,(fruntea)... de fier”, (poala) cea verde”,(coifuri) lucitoare”,(umbra întunecoasă”,(caii) sălbateci”, „negrului (pământ),(lănci) lungi”,(nouri) de aramă”,(ropot) de grindeni”,(flamura) verde”,(şiruri) rărite”,(şiruri) lungi”,(pâlcuri) risipite”,(vijelia îngrozitoare”,(zid) înalt”, „large (uliţi), „risipite (şiraguri), „biruitoare (steaguri),(mare) tulburată”,(pleava) vânturată”,(grindină) oţelită”,(se-ntinde) falnic”.

Check Also

Meşterul Manole, de Lucian Blaga (comentariu literar)

Drama Meşterul Manole, de Lucian Blaga (1895-1961), a apărut la Sibiu în 1927, iar la …

Baltagul, de Mihail Sadoveanu (comentariu literar)

Contextul teoretic al tradiţionalismului Tradiţionalismul este o tendinţă a culturii de a supraevalua valorile tradiţiei …

Mara, de Ioan Slavici (comentariu literar)

Mara este mult mai mult decât „primul roman obiectiv pe care îl dă Ardealul” (Tudor …

Meşterul Manole, de Lucian Blaga (comentariu literar)

Drama Meşterul Manole, de Lucian Blaga (1895-1961), a apărut la Sibiu în 1927, iar la …

Ion, de Liviu Rebreanu (comentariu literar)

Romanul modern obiectiv este o construcţie masivă, cu o arhitectură elaborată, complexă, echilibrată, simetrică. Subiectul …