Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (rezumat literar)

Publicată la 1 mai 1881 în revista „Convorbiri literare”, poezia Scrisoarea III, de Mihai Eminescu, este o adevărată capodoperă.

Începutul episodului este marcat de imaginea foarte concretă sugerată de primul vers: Dunărea, limită temporară a unei,,întinse-mpărăţii sub o umbră de copac”, este trecută. Către final revine valoarea simbolică de ‘limită’: „Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mână”. Finalul segmentului se leagă tot de semnificaţia ‘limită’, marcată chiar, de poet printr-un rând de puncte de suspensie care nu trebuie văzut numai ca un procedeu grafic curent, ci ca simbol al unei alte linii de demarcaţie, care, prin sugestia scurgerii timpului, va genera antiteza dintre termenii ‘Trecut’ şi ‘Prezent’.

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar) - crispedia.ro

Ipostazele celor doi conducători de oşti, plasate antitetic, dezvăluie trăsături caracteriale de o mare varietate, fiind surprinse de autor prin tehnica esenţializării. Convorbirea dintre cei doi debutează cu indicii foarte clare asupra fiecărui tip de temperament, ospitalităţii şi bunei-cuviinţe ale lui Mircea („- Noi? Bună pace”), opunându-i-se orgoliul, aroganţa şi credinţa lui Baiazid că poate dispune de oricine, după bunul său plac („- Am venit să mi te-nchini...”).

În lupta de la Rovine, aşa cum apare în poezia eminesciană, se confruntă de fapt două civilizaţii, două moduri de a fi, două concepţii despre patrie, înfăţişate printr-o antiteză totală şi permanentă, atât între imperiul cotropitor şi Ţara Românească, cât şi între reprezentanţii lor. Imensul imperiu al Semilunii apare figurat în text, încă de la început, printr-o metaforă complexă, extrem de sugestivă: o „întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac”, rezultată din visul himeric de mărire al lui Osman, care întunecă strălucirea şi libertatea întregii lumi.

Acestei umbre iluzorii, inconsistente, devenite însă vremelnică realitate; i se opune, în planul semnificaţiilor de largă cuprindere, spaţiul românesc în întregul său, cu „tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul”, cu codrul de stejari, care freamătă în faţa primejdiei şi apoi se arată clocotitor de viaţă şi de energii nestăvilite, din el apărând „acea grindin-oţelită” a oastei române victorioase. Această opoziţie totală se menţine şi se ilustrează în toate cele trei părţi ale fragmentului care înfăţişează marele eveniment istoric: trecerea Dunării de către armata otomană, înfruntarea dintre Mircea şi Baiazid şi tabloul bătăliei de la Rovine.

Replicile pe care le schimbă în continuare cele două personaje se circumscriu, în general, modalităţii caracterizării indirecte. Observaţia îl are în vedere în special pe Mircea, pentru că sultanul se foloseşte de această întrevedere pentru a impune o imagine care ar trebui să-l intimideze pe domnitorul muntean. Modalitatea de caracterizare este aşadar, în cazul lui Baiazid, mai mult directă, în varianta autocaracterizării.

În contrast cu vorbele brutale, pline de îngâmfare şi de aroganţă ale lui Baiazid, care caută să-l intimideze pe Mircea cel Bătrân, apar atributele eroului român. Modest, calm, hotărât, demn, înţelept, el a văzut multe şi ştie multe. Faţă de cotropitori, „împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă”, el reacţionează cu subtilă ironie, evidenţiind lăcomia acestora, dorinţa lor nesătulă de acaparare a unor noi teritorii.

Subiectivitatea discursului se amplifică odată cu rolul de raisonneur pe care şi-l asumă poetul înaintea unei alte relatări. Imprecaţia, exclamaţia, acumularea de invective străbat relatarea Care urmează, şi acum se sesizează de către auditoriu funcţia primelor părţi, care trebuie să ducă la o antiteză. Subiectivitatea discursului atinge punctul maxim în ultima parte: invocaţia retorică ce subliniază antiteza sesizată.

Analiza sintactico-morfologică a cuvintelor date: a crucii - atribut substantival genitival, exprimat prin substantiv comun feminin, singular, genitiv, articulat cu articolul hotărât şi articolul posesiv (genitival) a; zguduind - complement circumstanţial de mod, exprimat prin verb predicativ, conjugarea a IV-a, diateza activă, gerunziu; ale lor - atribut pronominal, exprimat prin pronume personal, persoana a III-a, plural, genitiv. Cuvântul de este în text prepoziţie. Subiectul ultimei propoziţii este marea.

Finalul poemului, invocarea lui Ţepeş Vodă, reprezintă, după Dumitru Murăraşu, o descărcare finală a emoţiei: „Avem o descărcare a emoţiei şi o calmare sufletească justificabile numai în acel plan superior, unde există o altă lume, lumea artei care nu se poate conduce după legile şi logica din viaţa practică. Numai într-o asemenea lume e admisibilă chemarea lui Ţepeş, căci în lumea obişnuită acest gest ar fi o naivitate. Dacă Eminescu ar fi fost un politician practic, în Scrisoarea III, ar fi trebuit să ceară venirea la putere a conservatorilor, pentru a reface moralitatea politică...”.

Check Also

Meşterul Manole, de Lucian Blaga (comentariu literar)

Drama Meşterul Manole, de Lucian Blaga (1895-1961), a apărut la Sibiu în 1927, iar la …

Baltagul, de Mihail Sadoveanu (comentariu literar)

Contextul teoretic al tradiţionalismului Tradiţionalismul este o tendinţă a culturii de a supraevalua valorile tradiţiei …

Mara, de Ioan Slavici (comentariu literar)

Mara este mult mai mult decât „primul roman obiectiv pe care îl dă Ardealul” (Tudor …

Meşterul Manole, de Lucian Blaga (comentariu literar)

Drama Meşterul Manole, de Lucian Blaga (1895-1961), a apărut la Sibiu în 1927, iar la …

Ion, de Liviu Rebreanu (comentariu literar)

Romanul modern obiectiv este o construcţie masivă, cu o arhitectură elaborată, complexă, echilibrată, simetrică. Subiectul …